K.

 

”Nu știu cum faci de tot timpul aud o melodie lentă pe fundal când sunt în preajma ta și, totuși, niciodată nu mă întreb de ce...”

M-am hotărât să-mi cumpăr o mașină de scris, cu cerneală neagră și vreo câteva topuri de hârtie. Nu pot scrie și nici nu mă pot plânge. Tehnologia asta nu-mi dă voie să mă dezlănțui. Am nevoie de ceva antic, ceva care să mă inspire, am nevoie să merg la mare și să tastez ca o nebună îmbătată de mirosul brizei.

Mi-ai spus cândva că în viitor ne vom muta împreună la mare. La căldură. Undeva unde frigul nu ne poate atinge, unde zăpada nu se depune niciodată și unde cerul nu are curajul să se înnoureze.

Mi-ai promis un viitor cald și știu că ai să te ții de cuvânt.

Dar, mai întâi de toate, vreau să scriu, să scriu ca o nebună, să-mi sângereze buricele degetelor și să-mi pice ochii-n gură de nesomn, vreau să scriu, să scriu, să scriu, să scriu, să scriu, să scriu, să scriu, să scriu, să scriu, să scriu, să scriu, să scriu, să scriu, să scriu, să scriu, să scriu, să scriu, să scriu, să scriu, să scriu, să scriu, să scriu, să scriu, să scriu, să scriu, să scriu, să scriu, să scriu, să scriu, să scriu, să scriu, să scriu, să scriu, să scriu, să scriu, să scriu, să scriu, să scriu, să scriu, să scriu, să scriu, să scriu, să scriu, să scriu, să scriu, să scriu, să scriu, să scriu, să scriu, să scriu, să scriu, să scriu, să scriu, să scriu, să scriu, să scriu, să scriu, să scriu, să scriu, să scriu, să scriu, să scriu, să scriu, să scriu, să scriu, să scriu, să scriu, să scriu, să scriu, să scriu, să scriu, să scriu, să scriu, să scriu, să scriu, să scriu, să scriu, să scriu, să scriu, să scriu, să scriu, să scriu, să scriu, să scriu, să scriu, să scriu, să scriu, să scriu, să scriu, să scriu, să scriu, să scriu, să scriu, să scriu, să scriu...

Nu-i așa că-mi vei cumpăra o mașină de scris?