N.

„Și-am călcat pe-o căpșună și v-am spus o mare minciună!”

A fost odată ca niciodată un prinț căruia i se spunea KP. El făcea parte din împărăția Leilor și ajunsese la tron deoarece tatăl său îmbătrânise și nu mai avea puterea să guste plăcerile vieții cu aceeași energie. Așadar, KP ajunsese la tron și se bucura de tot ceea ce viața îi oferea : fericire, veselie, prieteni, mulți prieteni, hobby-uri care mai de care mai artistice, cărți de citit, călătorii de făcut și așa mai departe. Cu toate acestea, prințului KP îi lipsea ceva, cel mai probabil, cineva cu care putea să împărtășească toate acestea plăceri. Desigur, ca orice băiat care trecuse de pragul pubertății, prințul KP a încercat dragostea în speranța în care își va găsi consoarta. Dar nici una nu fusese pe placul lui. KP era obișnuit ca prințesele din împărăția Leilor să îi cadă cu tronc cât ai zice pește, prin urmare, nu-i lipsea niciodată femeia.

A fost odată ca niciodată o prințesă căreia i se spunea QP. Ea făcea parte din împărăția Taurilor, care, pe vremuri, se spunea că era singura împărăție din cele 12 mai solitară, poate chiar mai puțin sociabilă. Prințesa QP ajunsese la tron în urma unor neînțelegeri dintre aceasta și tatăl ei, care, obosit din cauza trudei, se întristase și nu mai știa cum să guste din plăcerile vieții. QP ajunsese la tron și se bucura de tot ceea ce viața-i oferea. Prințesei îi plăcea viața solitară. Îi plăcea să admire lumea în liniște și să petreacă mult timp singură în compania celor mai magnifice asfințituri. Cu toate acestea, simțea că se destramă. A vrut să încerce dragostea, dar după vreo 2-3 încercări, se dăduse bătută ieșind, mai tot timpul, în dezavantaj. QP vroia un miracol. Așa că, într-o zi, QP se hotărâse să plece într-o scurtă călătorie fără ca nimeni să nu știe unde.

Dimineața, înainte ca soarele să-și scoată capul la iveală, QP se suise călare pe calul mamei sale și pornise la drum, spre mare. În aceeași zi, KP le propusese alor lui să-l ajute să ajungă la mare. Avea nevoie să-și limpezească gândirea și să mediteze o vreme de unul singur. Așa că, pe la prânz, KP se suise călare pe unul din caii pe care îl luase cu împrumut din împărăție și pornise la drum calm, răbdător.

QP călătorise grăbit, parcă arzând de nerăbdare să ajungă la mare. Odată ajunsă, QP descălecă și, desculță, păși prin nisipul fierbinte până când tălpile ei fu atinse de apa rece. În acel moment, QP știa că scopul ei în viață nu era să fie domnească o împărăție mută și liniștită, rolul ei era să umble liberă prin lume, să râdă cât de tare o țineau plămânii și să danseze fără încetare printre valurile înspumate. În timp ce QP sărea și râdea printre valuri, KP ajunsese și el la mare și fu întâmpinat de cea mai frumoasă priveliște : o tânără care se bucura cu adevărat de plăcerile vieții. Fără să stea pe gânduri, KP i se alăturase.

Imediat ce privirile lor se intersectă, amândoi au fost înconjurați de o aură puternică și, de atunci, nu și-au mai putut da drumul la mână niciodată. Au cutreierat lumea împreună și s-au bucurat de toată libertatea de care dispuneau.



„Și-am încălecat pe-o șa și v-am spus povestea așa.”