P.

  

Știu că este adevărat, aceea viziune pe care am avut-o, atât de reală și atât de limpede.

A fost odată ca niciodată un vis. Un vis pe care l-am avut amândoi, dar pe care tu nu ți-l amintești.

Eram acolo, la casa noastră, în dormitorul nostru, unde vara domnea veșnic.

Vântul adia și perdelele dansau pe aripile sale.

Cearșafurile se ridicau parcă în slow motion.

Mă țineai în brațe și dormeai.

Eu te priveam, pentru că numai visând te știu în siguranță.

Îți mângâiam chipul adormit.

Te țineam strâns de mână.

Era vară și tu dormeai în brațele mele.

Era vară, iar tu erai cu mine.

A fost odată ca niciodată un vis. Un vis pe care l-am avut amândoi, dar pe care tu nu ți-l amintești.

... pentru că dormeai în visul meu.

Tu erai departe, pe alte meleaguri, în alte amintiri, ținându-mă de mână și mângâindu-mi chipul în timp ce eu dormeam și te visam dormind în brațele mele.

Departe, undeva unde marea ne era prietenă, iar soarele cel mai bun sfetnic.