I.

Sunt o floare, sunt un crin,
sunt parfumul cel mai fin...

Mi s-a spus de foarte multe ori să am mai multă încredere în mine, în forțele mele și, mai ales, în propria-mi persoană. De ce nu am putut face asta până recent? Pentru că mi se mai zicea „Betty cea Urâtă”.

Din cauza tatei, am moștenit cel mai ondulat și creț păr posibil de care, normal, nu știam să am grijă și arătam, citez, „ca o femeie din telenovele anilor '80”. Aveam pistrui pe toată fața. Aveam dinți „imperfecți”, pentru că, desigur, dantura mea era comparată cu dantura celorlalte fete și, mai nou, mi se spunea că am strungăreață. Eram cea mai mică din clasă, ca înălțime, cea mai subțire și mai ușoară, așa că toți băieții mă luau iarna pe sus și mă duceau afară în frig ca să mă mozolească.

Deci, carevasăzică, nu am fost niciodată fata „perfectă” și, fiindcă tot timpul eram comparată cu celelalte și fiindcă eram prea mică să-mi pese mai mult de mine, decât de ce spune lumea din jurul meu, am căzut pe gânduri și m-am deprimat.

Dar iată că, cu trecerea timpului, rățușca cea urâtă a devenit o lebădă și spun asta fără modestie, pentru că acum nu-mi mai este rușine de nimic, nu-mi mai este frică să mă afirm și să fiu sinceră cu mine însumi. Modestia este, într-adevăr, un lucru minunat, deosebit, dar numai când vine vorba de anumite lucruri. Astăzi spun și mi-o spun cu mândrie și alții că sunt frumoasă.

Dar lucrul acesta vine din iubire. Iubirea pe care mi-ai dăruit-o tu, când ai avut încredere în mine înainte să am eu. Când m-ai iubit tu înainte să mă iubesc eu. Astăzi nu pot decât să-ți mulțumesc, și-ți mulțumesc din toată inima, pentru că, astfel, am descoperit și eu ce înseamnă să iubești și să fii iubit!