C.

Azi a fost extraordinar de frig afară. Prin alte părți, lumea deja se plânge că a dat zăpada năvală peste ei. Astăzi mi te-ai plâns și tu de vremea palidă și somnoroasă de pe străzile Brașovului.

În apartamentul meu a fost neobișnuit de cald și de bine. La ora 11, când am făcut și eu ochișori, ultima rază de soare s-a ciocnit frontal cu irisul meu. În momentul acela, nu m-am putut gândi la nimic altceva în afară de mare, la cum ne trezeam amândoi dimineața în Constanța și la cum razele soarelui ne mângâiau gentil fețele obosite.

Azi am căutat și am tot căutat. Apartamentul meu este o dezordine totală. Dacă obișnuiam să-i spun ordine dezordonată, acum e pur și simplu dezordonat. Am pierdut ceva drag, sunt sigură de asta, mai ales că azi dimineață am băut o cafea cam acrișoară și cam rece. Simt că am pierdut ceva din mine, dar în același timp simt că nu am pierdut nimic.

Amintirea aceea este vie, nu am să pot să o pierd niciodată. Dar, în acest moment, trăiesc cu senzația pierderii. Am pierdut mai multe, de asta sunt sigură și ești sigur și tu, dar simt că pierd prea multe. Știi cum mă imaginez? Ca o sculptură de gheață, care, când încearcă să se miște, câtuși de puțin, se sparge și, astfel, riscă să se destrame în miliarde de ciobulețe de sticlă care și ele se vor pierde la prima bătaie zdravănă de vânt.

Îmi pare rău, am pierdut. Am pierdut ceva ce mi-ai dat tu. Dar am câștigat o bătălie. Cu toate acestea, deseori am senzația că nu am câștigat nimic, am senzația că pierd tot timpul, un lucru, o amintere, un zâmbet. Poate într-o zi am să mă pierd pe mine.


Dar sunt sigură că tu ai să mă găsești tot timpul. Iar eu, ca întotdeauna, am să mă regăsesc în brațele tale. Și numai atunci va reveni totul la normal, pentru că acum, în apartamentul meu, este haos, iar cafeaua a înghețat de azi dimineață...