Ai să crezi, la început, că sunt nebună, că am înnebunit și că nu știu ce să mai fac cu viața mea. Dar așa și este, pentru că sunt o artistă. Și pun accentul pe „artistă” pentru că pictez cu ochii, pentru că scriu cu aortele, pentru că fredonez cu sufletul și pentru că te iubesc cu ochii închiși.
Ai să crezi, la început, că locuiesc într-un apartament mic, dar minunat, că mănânc puțină mâncare, dar consistentă și că-mi câștig traiul ca o artistă ce sunt. Ai să crezi toate acesta, dragule, pentru că și eu cred toate acestea. Acum sunt singură, în apartamentul meu, departe de tine, și-ți scriu. Îți scriu pentru că numai scriind știu că într-o bună zi ai să ciocănești la ușa apartamentului meu și ai să mă scoți în oraș la o cafea în cafeneaua aceea pe care o iubim amândoi. În cafeneaua aceea unde florile se plimbă în jurul tău, unde chelnerițele miros a iasomie și unde am putea avea parte de cea mai frumoasă priveliște : marea.
O să-ți dedic ție acest blog și toate postările care vor urma, dar nu ți-l voi arăta până când nu va fi complet.
Iar viața, scumpul meu, este lungă...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu